„Marțianul” de Andy Weir

Andy Weir - Martianul - Titlu: Marțianul

Autor: Andy Weir

Editură: PALADIN

Nr. pagini: 424

An apariție (RO): 2016

Traducere: Iulia Anania

fjq3g1486465808

Imaginează-ți că ești lăsat singur acasă pe o perioadă nedeterminată de timp. Sună interesant,nu? Acum, imaginează-ți că nu ai mâncare sau apă în așa fel încât să-ți ajungă prea mult timp. Nu mai sună atât de bine,nu? Acum, imaginează-ți că tu trăiești pe Marte. Singur. Fără șanse reale de scăpare. Asta sună minunat,nu?

Marțianul de Andy Weir prezintă povestea lui Mark Watney, plecat într-o misiune de explorare a planetei Marte, care, dintr-o greșală, rămâne blocat pe arida planetă, fără a avea hrană, apă sau mâncare destulă pentru a trăi până la următoarea misiune ce va ajunge pe Marte.  Bazându-se pe intuiție și în special pe inteligență, el trebuie să găsească soluții pentru probleme dificile, care pe Pământ sunt insignificante pentru marea masă a populației.

Citind această carte, mi-am dat seama de cât de norocoși suntem, de fapt, că trăim pe singura planetă din sistemul nostru solar care are posibilitatea de a susține viața umană. Avem are, apă, pământ fertil și mâncare fără a fi nevoiți să le producem cu propriile mâini, și totuși mereu ne plângem că nu avem destul. Suntem într-o permanentă goană după „ceva mai mult” fără a ști exact ce este            acel „mai mult”. Superficiali în gândire și umpluți până la refuz cu nemulțumire față de propria condiție, oamenii de pe Terra nu știu cum să prețuiască ceea ce au. Mark Watney, protagonistul romanului, este nevoit să învețe această lecție grea pe cont propriu când este abandonat pe Marte de către echipajul misiunii ARES 3, care îl credeau mort din cauza unei furtuni puternice. Deși această plecare cu un echipaj incomplet i-a lăsat cu mari remușcări, instinctul de a supraviețui este mai puternic decât nevoia de a-i salva pe ceilalți în primă fază.

Tot povestea dr. Mark Watney m-a făcut să realizez cât de importanți sunt ceilalți oameni în viața unei singure persoane. Să fii singur nu este atât de frumos și liniștitor pe cât pare uneori, în momentele grele. Fără să poți vorbi cu cineva sau măcar a asculta pe cineva vorbind, fără a-ți împărtăși soarta cu altă persoană pentru a  o ușura este GREU. Foarte greu. De asemenea, necunoștința te omoară pe dinăuntru. În acest roman, această „teorie” este demonstrată de cele două părți ce iau parte în acțiune: pe de o parte Mark, care nu știe dacă cei de pe Pământ știu că el este viu, care nu știe cum să trăiască destul până la următoarea misiune, care nu știe cum să reziste cât mai mult timp singur cu gândurile sale, iar pe de altă parte cei de pe Terra, care nu știu cum să îl ajute pe Watney în cursa lui pentru supraviețuire. Orice este măsurat, fără a ști cât de mult mai durează până la terminare, incluzând viața lui Watney. De aceea, protagonistul romanului poate avea loc pe „peretele faimei” a americanilor, în galeria eroilor ficționali, alături de Captain America și Iron-Man (și alte personaje din galeria Marvel în principal). Cu un optimism (aproape) incurabil și un simț al umorului debordant (deși nu are cui să îl arate), el reușește să treacă prin probe de foc (uneori la propriu) pentru a-și împlini promisiunea făcută cu propria persoană: de a ”NU MURI PE PLANETA MARTE”.

Romanul te ține cu sufletul la gură și te amețește teribil, te face să râzi și să plângi, să înjuri, să blestemi și să binecuvintezi, să trăiești totul cu aceeași intensitate pe care o simte personajul principal și te face să apreciezi ceea ce ai și să nu iei totul ca pe ceva garantat, deoarece, pentru alții, acestea nu există.

Recomand acest roman tututor persoanelor fascinate de universul science-fiction,de universul nostru, dar și celor care își doresc să citească un roman captivant, care, deși în aparență este doar un simplu SF, cu elemente umoristice, cuprinde adevărăruri general valabile nu numai despre Univers, ci și despre ființa umană, încercată de condiții grele.

kh92d1486465837

 

Anunțuri

„Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn

obiecte-ascuc89bite-gillian-flynnTitlu: Obiecte ascuțite

Autor: Gillian Flynn

EditurăTREI

Nr. pagini: 328

An apariție (RO): 2015

Traducere: Bogdan Perdivară

 

fjq3g1486465808

Când ești copil, nimic nu ți se pare anormal. Atunci te obișnuiești cu lumea care există în jurul tău de mii de ani și abia atunci începi să formezi anumite limite în care se încadrează normalul. De aceea, copilăria este cea mai importantă perioadă din viața unui om: pentru că influențele primite sunt extrem de puternice și greu, dacă nu imposibil, de modificat de-a lungul întregii vieți. Pe baza experiențelor din copilărie se formează, în principal, personalitatea unui om, OMUL în sine. Copilăria, deși pare plină de joacă, glume, vise și jucării, este, de fapt, foarte fragilă și trebuie luată foarte în serios de adulții din jur.

Camille Preaker, protagonista romanului „Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn, este una dintre persoanele care, din păcate, nu au avut parte de o copilărie fericită. Problemele din copilărie s-au dezvoltat atât de mult încât au obligat-o pe Camille să recurgă la violență- violență asupra propriului corp. Ea folosește cuvintele scrijelite pe pielea ei pentru a se elibera de tristețe și de traume.

Nefericită, dar mulțumită în nefericirea ei, Camille nu se gândește că va trebui să se întoarcă vreodată în locul care i-a făcut atât de mult rău – casa părintească. Cu toate acestea, când o serie de crime apar în liniștitul orășel Wind Gap, Camille, jurnalistă fiind, este obligată de către șeful ei să cerceteze cazurile. Sub apăsarea trecutului, marcat atât de evident pe pielea ei, ea descoperă o poveste șocantă, care o leagă de crimele din oraș. Viața ei, deja instablilă, se clatină și mai tare și o lasă pe Camille fără nicio acoperire- mintală sau sufletească.

Nu era prima experiență cu romanele lui Gillian Flynn când am citit „Obiecte ascuțite”. Mai citisem și „Fata dispărută” și știam la ce să mă aștept. Dar am rămas surprinsă, cum rămân mereu, de către autoare. Gillian Flynn e o maestră a psihicului uman: știe exact ce să spună și cum să spună pentru a demonstra că se joacă atât cu personajele, cât și cu tine, cititorul, instalându-ți, subtil, o teamă de propria-ți persoană, de posibilitățile pe care le aduci în fiecare secundă.

Degradarea morală a oamenilor, decăderea lor nu este o temă nouă și nemaiîntâlnită (vezi „Moara cu noroc” de Ioan Slavici), însă Flynn îi oferă, parcă, noi conotații, prin prezentarea multitudinii de factori care intră în acest lung și dureros proces: întâmplările, persoanele din jur, sentimentele apăsătoare pe care persoana în cauză le simte. De fapt, transformă acea apăsare o temă generală a romanului, o materializează în așa fel încât să o simți și tu. Astfel, la un moment dat, trăiești cu personajul principal și tot ce se întâmplă în Wind Gap se reflectă direct asupra ta.

Din această cauză, Camilla nu este un personaj ușor de plăcut. Sinceră să fiu, pe parcursul cărții m-a enervat și m-a determinat să închid cartea pentru câteva clipe, pentru a mă liniști. Doar pentru că are puterea de se modela pe structura ta și, în acest mod, te identifici cu ea. Nefericită și fără șanse la iubire din cauza propriei opinii asupra ei, cu o familie disfuncțională și cu o minte tulbure, Camilla poate fi fiecare dintre noi. Găsești în tristețea ei un pic din tristețea ta. În familia ei, un pic din familia ta. În viața ei, un pic din viața ta. De aceea te enervezi: pentru că prezintă o altă posibilă față a ta, pe care nu ți-ar plăcea să o vezi.

Nu vreau să iau și mai mult din farmecul cărții, deși și celelalte personaje ar merita o scurtă analiză, așa că voi încheia, spunând că acest thriller nu este înfiorător prin scene monstruoase, pline de sânge și crime îndeplinite cu sânge rece, ci prin atmosfera apăsătoare pe care o crează și care te afectează puternic, fără să îți dai seama.

kh92d1486465837

Regina Roșie de Victoria Aveyard

victoria-aveyard-regina-rosie-c1Titlu: Regina Roșie

Autor: Victoria Aveyard (nu Graveyard, cum tot scriam până acum)

Editură: NEMIRA

Nr. pagini: 471

An apariție (RO): 2016

Traducere: Shauki Al-Gareeb

fjq3g1486465808

Cu toții ne-am dorit cândva să facem parte dintr-o familie regală, nu? Să fim prinți, prințese, regi, regine ale unor regate îndepărtate de realitatea în care trăim, în care nimeni nu ne poate deranja cu vorbe sau fapte ce rănesc, în care putem face ORICE vrem, indiferent de cât de prostesc sau nebunesc sună. Ei bine, viața regală nu este așa ușoară. În special atunci când nu ai sânge regal. La propriu. Ne-o demonstrează protagonista romanului „Regina Roșie”, Mare Barrow.

Lumea ei este clasificată după criteriul culorii sângelui: cei cu sânge roșu sunt oamenii comuni, obișnuiți care-i slujesc pe cei cu sânge argintiu, nobilii, care, pe lângă statutul social înalt pe care îl posedă, au și puteri supranaturale, cu ajutorul cărora pot manipula elementele naturii.

Mare este o fată cu sânge roșu care este nevoită să își câștige pâinea furând. Când, dintr-o greșală, este prinsă în interiorul Cetății Soarelui, întreaga viață i se schimbă. Descoperă că, deși are sânge roșu, are și puteri supraomenești, specifice argintiilor. Ceea ce va urma îi demonstrează că puterea și iubirea sunt un joc foarte periculos, pe care nu toată lumea îl poate juca (see what I did there?).

Această carte mi-a dat mari bătăi de cap. Dar nu din alea rele, ci din cele bune, înțelegeți? M-a făcut să GÂNDESC, să analizez toate considerentele pentru a înțelege toate plot-twisturile de care am avut parte de-a lungul cărții. M-a făcut să mă uit de două ori înainte de a avea încredere în cineva. M-a făcut să iau în considerare ideea că nu sunt cine sunt. Poate sunt ceva mai mult. De aceea, mi-a plăcut. Mult.

Mare Barrow este o protagonistă tipică romanelor YA, dar și atipică, la fel ca statutul ei în cadrul cărții. Este naivă, dar puternică. Se îndrăgostește, dar își păstrează (într-o oarecare măsură) luciditatea și rațiunea. Este egoistă, dar se sacrifică pentru binele familiei ei. De aceea, este un personaj complex pe care, în unele momente, vrei să îl îmbrățișezi, să bați palma cu el, spunându-i că s-a descurcat bine, că a făcut ceea ce trebuia, și în alte momente vrei să-l bați și să-l faci atent la ce se întâmplă în jurul lui. Îmi place acest gen de personaje, pentru că par mai reale decât unii oameni pe care îi cunosc. Whatever.

Universul creat de Aveyard este unul fluid, care se simte atât feudal, specific secolelor XV-XVI, cât și actual, ba chiar modern, cu o ciudată prospețime pe care, personal, nu prea o regăsesc în romanele YA pe care le citesc de obicei. Când citești această carte, nu te poți abține din a te întreba cum ai fi fost tu în acea lume, ce statut ai fi aut și, după, din  crea tot felul de scenarii absurde, pe fundalul timpului atemporal al poveștii.

Așadar, această carte este una pe care o recomand cititorilor pasionați de YA, de distopii, de sisteme sociale bizare (Divergent, Hunger Games, I mean you), de acțiune îmbinată plăcut cu iubirea adolecentină și de personaje relatable, dar nu prea, care îți vor scoate peri albi în timp ce te mângâie pe cap.

kh92d1486465837

 

Recenzie „Al cincilea val” de Rick Yancey

bookpic-al-cincilea-val-7667Titlu: Al cincilea val

Autor: Rick Yancey

Editură: ART

Nr. pagini: 530

An apariție (RO): 2015

rec

Mereu am crezut în existența extratereștrilor. Universul e prea mare pentru a fi ocupat doar de noi, oamenii. Însă să nu m-am gândit niciodată cum ar fi ca planeta mea să nu mai fie a mea. Cum ar fi să fim exterminați rând pe rând, în diferite valuri pentru a face loc altor forme de viață. Al cincilea val, însă, mi-a adus în minte această posibilitate. Și nu mi-a plăcut.

Întâi, întunericul. Apoi, pământul și apele. După molimă, au urmat Amuțitorii. 7 miliarde de oameni, morți. Totuși, câțiva au supraviețuit, și trebuie eliminați. Acum intervine al cincilea val, care își propune să ucidă tot ce a mai rămas din om: umanitatea lui. Cassie Sullivan este una din puținele persoane care au supraviețuit tuturor celor patru valuri. Rămasă singură, singura speranță care o mai are este recuperarea fratelui ei din mâinile armatei americane, care l-a luat spre protecția lui. Cu toate acestea, drumul către micuțul Sam nu este ușor când, în fiecare clipă, îți amintești momente frumoase din viața pe care ai pierdut-o din cauza Celorlalți și, mai ales, când ai un Amuțitor pe urmele tale.

Al cincilea val a fost o lectură care m-a ținut trează noaptea. Serios vorbind, voiam să citesc cât mai repede și cât mai mult pentru a afla destinul personajelor și destinul planetei pe care noi o cunoaștem azi. Lumea pe care autorul a conturat-o părea atât de reală încât, în acest moment, la câteva luni bune de când am citit cartea, încă mă tem de apariția unor extratereștri care să-mi ia planeta. Până acum nu s-a întâmplat, DAR posibilitatea există. Revenind la carte, aceasta este una chiar își merită hype-ul care o înconjoară, deoarece  e bună. Este, într-adevăr, o lectură ușoară, pe care îți dorești să o termini cât mai repede, dar, simultan, este o lectură care îți antrenează gândirea, care îți stimulează imaginația și care te face să te temi de ceea ce se poate întâmpla.

Personajele care ajută la conturarea acțiunii sunt, și ele, foarte interesante. Deoarece autorul a scris cartea din multiple perspective, ai ocazia de a cunoaște mai multe personaje odată, ceea ce pe mine m-a bucurat. M-am apropiat de Cassie, Sam, Zombie și Amuțitor, chiar dacă au fost momente în care nu mi-au plăcut aproape deloc (Cassie, la tine mă refer!). Personajul meu preferat, cu care m-am identificat cel mai tare, a fost Zombie. Un suflet tare,dar nu prea, un luptător bun, dar nu prea, o persoană curajoasă, dar nu prea. Exact ca mine.

Așadar, recomand din tot sufletul Al cincilea val, deoarece, în ciuda aparenței de lectură pentru adolescenți, aceasta te face să te întrebi dacă tu, chiar dacă ești om, ești, oare, uman?

lve

Recenzie „Cititorul” de Bernard Schlink

cititorul-3274Titlu: Cititorul

Autor: Bernard Schlink

Editură: Polirom

Nr.pagini: 216

An apariție (RO): 2009

rec

Al Doilea Război Mondial este, împreună cu Titanic și Europa secolului al XV-lea, o obsesie istorică a mea. Încă de când eram copil, poveștile bunicului meu despre această perioadă sumbră din istoria umanității mă fascinau, deși le auzeam, poate, pentru a 100-a oară. Astfel, să citesc o carte ce are aspecte ale războiului pe care nu le-am auzit constituie, pentru mine, o experiență ce nu trebuie ratată.

Cititorul” îl are în centru pe Michael Berg, un adolescent german obișnuit din perioada interbelică, al cărui tată, conferențiar la Facultatea de Filosofie, este urât din cauza expunerii ideilor anti-naziste, etice. Acest Michael Berg are parte de o iubire adolescentină inedită, care începe atunci când se îmbolnăvește. Hanna, o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă, îl ajută să ajungă acasă în momentul în care cade pe stradă din pricina durerii și așa se înfiripă o dragoste ce trece peste barierele sociale, culturale și, în special, personale. Hanna îl ajută pe Michael în procesul de maturizare erotică, însă are un preț: pentru fiecare „lecție”, acesta îi va citi o carte. Acest „preț” devine un ritual pe care îndrăgostiții îl practică la fiecare întâlnire.

Conștienți de diferențele dintre ei, cei doi se despart subit, iar Hanna pleacă din micul oraș, fără să lase o urmă pentru a fi găsită. Douăzeci de ani mai târziu, Michael, student al Facultății de Drept, se reîntâlnește cu iubita din adolescență într-un cadru trist: sala de judecată. El asistă la procesul statului, devenit democratic după încheierea războiului, împotriva unor supraveghetoare naziste de la lagărele de concentrație, Hanna fiind principala vinovată. Prins între respectul pentru Hanna, dar și între dorința de a o proteja, Michael nu știe dacă să dezvăluie secretul care o poate salva- secretul pe care ea îl protejează cu propria libertate.

Nu știu ce altceva să spun, așa că o să mă rezum la trei cuvinte: mi-a plăcut enorm. Totul-începând cu atmosfera conturată aproape perfect,incluzând povestea în sine și personajele superb descrise, și terminând cu stilul de scriere care se potrivește perfect cu aceste aspecte- a fost perfect. Nu credeam că „Cititorul” îmi va plăcea atât de mult, însă m-a captivat de la prima frază până la ultima. Povestea, deși este una mai mult de dragoste decât istorică, pare atât de reală încât ți-e greu să crezi că nu are niciun corespondent cunoscut în realitate. Autorul atinge teze morale într-un mod care te sensibilizează și te face să te gândești- ce ai fi făcut în locul ei?  La această meditație-la care eu încă nu am găsit răspuns- se adaugă construcția de personaj a Hannei, care este una atât de clară încât te întrebi, de asemenea, dacă nu a existat o Hanna Schmitz, născută în Transilvania și mutată în Germania de la o vârstă fragedă, care să se fi îndrăgostit de Cititorul ei, care să fi fost gardian al unui lagăr de concentrare, care să-și fi petrecut nedrept viața în închisoare.

Hanna este, probabil, unul din personajele mele preferate din toate cărțile pe care le-am citit până acum. Este o femeie rațională, dar iubitoare simultan, detașată de ce este în jur, dar dedicată secretului ei, care îi alterează viața în toate modurile posibile. O femeie demnă, care refuză să-și piardă această onoare chiar dacă viața îi este în pericol. Și o înțeleg. Chiar o înțeleg. Îmi doresc să am aceste trăsături când personalitatea mea își termină formarea. De personajul principal, care narează dintr-o perspectivă matură, nu prea m-am lipit. Poate pentru că în Hanna am găsit toate caracteristicile care fac, în opinia mea, un personaj bun. Nu știu. Nu mi-a fost antipatic, însă nici nu l-am iubit.

Realitatea istorică din această carte prezintă, de fapt, perioada interbelică, pe fondul căreia se desfășoară iubirea dintre Michael adolescent și Hanna, și perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, o perioadă în care nimeni nu știa ce să facă, cu regimul nazist proaspăt înlăturat. Nu sunt multe aspecte istorice, însă cele care există sunt bine documentate și mi-au adus noi informații despre război și Holocaust.

Nu știu ce să mai spun,așadar recomand această poveste de dragoste desfășurată pe timpul unei perioade zbuciumate din istoria continentului, această poveste tulburătoare, care te bântuie în permanență și care te ține captiv, fără speranță la ieșire- nu că ți-ai dori una.

 

lve

Recenzie „Eleanor&Park” de Rainbow Rowell

Titlu: Eleanor&Park

Autor: Rainbow Rowell

Editura: Young Art

Nr. pagini: 329

An apariție (RO): 2015

rec

 

Uneori, simți că o carte nu ți se potrivește. Pur și simplu, nu te poți acomoda, nu o înțelegi sub nicio formă și nu o poți termina. Alte ori, simți că o carte e făcută pentru tine sau, mai bine zis, despre tine. Simți că fiecare rând îți spune povestea, și că fiecare pagină este ruptă din viața ta. Ei bine, Eleanor&Park este una din acele cărți.

Eleanor este o adolescentă în vârstă de 16 ani cu care viața nu a fost blândă. Pe lângă faptul că are probleme mari în familie, nici la școală nu se integrează, ea fiind cu totul diferită de peisajul suburban perfect în care s-a mutat. Park este un tânăr de aceeași vârstă, dar total opus lui Eleanor: el are o familie bună, iubitoare, care îl sprijină tot timpul, nu duce lipsă de bani și nici de amici. El se regăsește în muzică, iar benzile desenate sunt mereu în ghiozdanul lui. Întâmplarea face, totuși, ca cei doi să se împrietenească și să trăiască o poveste de iubire intensă, marcată de trecutul (și prezentul) fiecăruia.

Deși pare o simplă carte pentru adolescenți, Eleanor&Park NU e, sub nicio formă, ceea ce pare. Eleanor&Park este o adevărată lecție de viață ascunsă în paginile unei cărți care are un amalgam de emoții în interior. Eleanor&Park m-a învățat că frumusețea interioară nu contează, atâta timp cât interiorul e de aur, m-a învățat că nimic nu e ceea ce pare, și că nimeni nu are dreptul de a judeca o persoană fără să știe o fărâmă din ceea ce se petrece în interiorul acesteia. M-a învățat ce înseamnă dragostea adevărată și că sacrificiile sunt necesare dacă „vrei să fie bine”, cum ar veni. M-a învățat cum să trec peste criticile celorlalți și, nu în ultimul rând, m-a învățat cum să fiu eu și să-mi placă asta.  Bineînțeles, aceste lecții de viață au fost mascate sub forma unei cărți ușoare, amuzante, cu situații atât de verosimile încât par rupte din viața care ne înconjoară.

Eleanor și Park sunt două personaje superbe, din toate punctele de vedere. Pur și simplu te îndrăgostești de ei separat și te îndrăgostești de ei când sunt împreună. Sunt create pe o stuctură unică care imită perfect realitatea. În plus, perspectiva dublă ajută mult la înțelegerea interiorului lor. Așa, am observat cum se comportă două persoane care depind cu totul și cu totul una de alta, cu toate că societatea se împotrivește. De asemenea, personajele negative sunt la fel de bine conturate și la fel de aproape de adevăr, încât dezvolți sentimente negative față de ele cu aceeași ușurință cu care te îndrăgostești de protagoniști.

Nu pot găsi o parte rea a acestei cărți, poate doar faptul că nu a fost mai lungă. Nici finalul nu m-a deranjat. A fost exact ceea ce așteptam, pentru că povestea a fost mult prea reală pentru a avea un happy-end evident. În plus, finalurile deschise sunt mult mai interesante decât cele închise. În felul ăsta, îți poți imagina viitorul personajelor tale favorite după bunul plac, fără a fi dezamăgit de viziunea autorului.

Așadar, Eleanor&Park este o carte care merită pe deplin toate premiile câștigate și care trebuie citită, după opinia mea, de fiecare adolescent. Deși nu acord note de obicei, consider că Eleanor&Park merită notată nu cu 5/5, ci cu 10/5 pentru simplul fapt că există și că am avut norocul să o citesc.

lve

Recenzie „nymphette_dark99” de Cristina Nemerovschi

Titlu: nymphette_dark99

Autor: Cristina Nemerovschi

Editura: Herg Benet

Nr. pagini: 344

An apariție(RO): 2013

rec

 

O carte făcută să te șocheze. O carte care, în mod clar, nu e făcută pentru cei slabi de înger. O carte care mi-a plăcut. Mult.

„nymphette_dark99” spune povestea lui Vicky, o tânără în vârstă de 13 ani și 4 luni care, în drumul spre majoratul prietenului ei, Dev, trece prin peripeții inimaginabile și își spune bolnava poveste cu ajutorul unui stil unic, făcut parcă să te surprindă.

„nymphette_dark99” nu e o simplă carte despre o adolescentă care este disperată să ajungă la prietenul ei. Eu am receptat-o ca fiind o descriere morbidă, dar realistă, a societății actuale. Fete care își încep viața sexuală la 12 ani? Nimic ciudat în timpurile noastre. Întâmplări nefericite ce le marchează pe viață, deși se puteau preveni? Tot normal, din păcate. Așadar, cartea e ca un semnal de alarmă ce ar trebui primit și transmis cât mai departe, cu un ecou cât mai mare.

După cum spuneam, nymphette nu este o carte pentru cei slab de înger. Scenele și descrierile șocante pot înspăimânta oamenii, însă eu nu am fost nici oripilată, nici speriată, ci mai mult intrigată de realitatea lui Vicky, o realitate ciudată pe care doream cu disperare să o descopăr. Prin ochii ei, bineînțeles.

Mai spuneam și faptul că mi-a plăcut această carte. Deși povestea este bolnavă, personajele întoarse psihologic, iar situațiile sunt ciudate din cale afară, este ceva ce te atrage la ea. Poate chiar aceste lucruri. Vicky este un personaj complex, atrăgător, care te prinde în mrejele ei complicate și te surprinde cu fiecare mișcare pe care o face, cu fiecare indiciu despre personalitatea ei tulburată și tulburantă. Scenele în care Vicky este prinsă sunt atât de stranii pe cât psihicul ei este, iar obsesia ei pentru Tedy, deranjantă uneori, este dovada că este capabilă de afecțiune, deși de multe ori nu o primește la schimb.

Închei, subliniind faptul că „nymphette_dark99” este recomandată doar celor care se simt în stare să accepte un mesaj dur, acela că societatea involuează din punct de vedere moral. Eu l-am primit. Rămâne ca voi să citiți cartea și să-l împărțiți, la rândul vostru, mai departe.

Mulțumesc enorm Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această carte! 

lve