victoria-aveyard-regina-rosie-c1Titlu: Regina Roșie

Autor: Victoria Aveyard (nu Graveyard, cum tot scriam până acum)

Editură: NEMIRA

Nr. pagini: 471

An apariție (RO): 2016

Traducere: Shauki Al-Gareeb

fjq3g1486465808

Cu toții ne-am dorit cândva să facem parte dintr-o familie regală, nu? Să fim prinți, prințese, regi, regine ale unor regate îndepărtate de realitatea în care trăim, în care nimeni nu ne poate deranja cu vorbe sau fapte ce rănesc, în care putem face ORICE vrem, indiferent de cât de prostesc sau nebunesc sună. Ei bine, viața regală nu este așa ușoară. În special atunci când nu ai sânge regal. La propriu. Ne-o demonstrează protagonista romanului „Regina Roșie”, Mare Barrow.

Lumea ei este clasificată după criteriul culorii sângelui: cei cu sânge roșu sunt oamenii comuni, obișnuiți care-i slujesc pe cei cu sânge argintiu, nobilii, care, pe lângă statutul social înalt pe care îl posedă, au și puteri supranaturale, cu ajutorul cărora pot manipula elementele naturii.

Mare este o fată cu sânge roșu care este nevoită să își câștige pâinea furând. Când, dintr-o greșală, este prinsă în interiorul Cetății Soarelui, întreaga viață i se schimbă. Descoperă că, deși are sânge roșu, are și puteri supraomenești, specifice argintiilor. Ceea ce va urma îi demonstrează că puterea și iubirea sunt un joc foarte periculos, pe care nu toată lumea îl poate juca (see what I did there?).

Această carte mi-a dat mari bătăi de cap. Dar nu din alea rele, ci din cele bune, înțelegeți? M-a făcut să GÂNDESC, să analizez toate considerentele pentru a înțelege toate plot-twisturile de care am avut parte de-a lungul cărții. M-a făcut să mă uit de două ori înainte de a avea încredere în cineva. M-a făcut să iau în considerare ideea că nu sunt cine sunt. Poate sunt ceva mai mult. De aceea, mi-a plăcut. Mult.

Mare Barrow este o protagonistă tipică romanelor YA, dar și atipică, la fel ca statutul ei în cadrul cărții. Este naivă, dar puternică. Se îndrăgostește, dar își păstrează (într-o oarecare măsură) luciditatea și rațiunea. Este egoistă, dar se sacrifică pentru binele familiei ei. De aceea, este un personaj complex pe care, în unele momente, vrei să îl îmbrățișezi, să bați palma cu el, spunându-i că s-a descurcat bine, că a făcut ceea ce trebuia, și în alte momente vrei să-l bați și să-l faci atent la ce se întâmplă în jurul lui. Îmi place acest gen de personaje, pentru că par mai reale decât unii oameni pe care îi cunosc. Whatever.

Universul creat de Aveyard este unul fluid, care se simte atât feudal, specific secolelor XV-XVI, cât și actual, ba chiar modern, cu o ciudată prospețime pe care, personal, nu prea o regăsesc în romanele YA pe care le citesc de obicei. Când citești această carte, nu te poți abține din a te întreba cum ai fi fost tu în acea lume, ce statut ai fi aut și, după, din  crea tot felul de scenarii absurde, pe fundalul timpului atemporal al poveștii.

Așadar, această carte este una pe care o recomand cititorilor pasionați de YA, de distopii, de sisteme sociale bizare (Divergent, Hunger Games, I mean you), de acțiune îmbinată plăcut cu iubirea adolecentină și de personaje relatable, dar nu prea, care îți vor scoate peri albi în timp ce te mângâie pe cap.

kh92d1486465837

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Regina Roșie de Victoria Aveyard

Comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s