Titlu: Îmblânzitorul apelor

Autor: A.R. Deleanu

Editura: Herg Benet

Nr.pagini: 164

An apariție: 2014

rec

„Toate familiile fericite sunt la fel, dar fiecare familie nefericită este nefericită în propriul mod”. Aș putea adapta acest citat a lui Lev Tolstoi pentru „Îmblânzitorul apelor”, capodopera lui A.R. Deleanu, spunând că fiecare om nefericit este nefericit în felul lui. De ce? Fiindcă suntem unici. Poate că suntem nefericiți din același motiv, dar fiecare dintre noi se descurcă cu durerea cum poate.

Exact asta prezintă A.R. Deleanu în romanul său de debut, însă pe un fond mai special. Un fond apocaliptic. Cu un potop în afara casei, personajul principal, un autor amărât, trebuie să treacă peste durerea de a-și pierde iubita în învolburarea apelor alături de o familie disfuncțională.

A fost o carte interesantă. Și nu interesantă în genul romanelor fantasy de astăzi, care au câteva elemente ce îți captează atenția pe parcursul lecturii. Nu. A fost interesantă de la început până la sfârșit. Începând cu ideea originală, continuând cu tipul de scriere, haotic, ce pe alocuri te încurca, iar prin alte locuri te făcea să înțelegi mai bine personajul principal, dar și celelalte personaje, și terminând cu povestea în sine și personajele alambicate din cale-afară.

De asemenea, a fost o lectură răvășitoare. Scrisă într-un mod simplu, dar profund, această carte a reușit să „stoarcă” câteva lacrimi de la mine pe o vreme ploioasă, când eram singură acasă. A reușit și să trezească niște sentimente vechi, ascunse într-un sertar bine încuiat al inimii mele, care însă m-au surprins prin faptul că nu m-au întristat, așa cum m-am așteptat, ci pur și simplu m-au întregit, m-au completat.

Așadar, recomand amatorilor de ceva nou, inovativ această carte ce „este o nouă apocalipsă, este o veche tragedie, este o altă – și, deci, unică- poveste de dragoste.” după cum spunea Observatorul cultural.

Mulțumesc enorm editurii Herg Benet pentru șansa de a citi acest superb volum!
lve

Anunțuri

Comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s