Titlu: Jurământ de sânge

Serie: Academia Vampirilor

Număr: 4

Autor: Richelle Mead

Nr. pagini: 544

An apariție: 2010

Editură: LEDA

 

rec

 

Mai bine ați citi  asta,asta și asta, înainte de asta. Pentru precauție. 🙂

 

Cel de-al patrulea volum al minunatei serii ”Academia Vampirilor”, scrisă de Richelle Mead, continuă acțiunea din punctul în care volumul precedent ne-a lăsat, și anume la plecarea lui Rose în căutarea lui Dimitri, pentru a îndeplini un jurământ făcut cu ceva timp în urmă.

Acțiunea din acest volum nu se petrece cu zonele obișnuite din volumele anterioare, ci undeva mai aproape de noi,mai exact în Rusia, plaiul natal al lui Dimitri, loc în care îl și caută, de asemenea.

Deși între cele două prietene, Rose și Lissa, se află o distanță cosiderabilă, datorită legăturii care permite infiltrarea lui Rose în gândurile Lissei,aflăm tot ce se petrece și în Academia, sporind astfel gradul și intensitatea aventurilor Rosei.

În această carte aflăm noi personaje, noi termeni,lucruri de care depinde toată situația, și așa încurcată.Rose se devoltă din ce în ce mai mult, practicând învățăturile deprinse din anii de școală (și cei cu Dimitri în special 🙂 ), iar cu ajutorul lui Sydney Sage, o tânără Alchimistă (ce ziceam de termeni noi?!) găsește și cere ajutorul femeilor Belikov.

După cum spuneam, nu pierdem întreg contactul cu Academia, aflând, totuși, ceea ce se întâmplă și pe acolo. Și acolo sunt diferite situații încurcate, personaje noi, precum Jill Mastrano sau Avery Lazar, personaje ce au,mai multă sau mai puțină, importanță.

Umorul nu lipsește din această carte, fiind adus, în special, de Adrian (merge o inimioară aici, nu?! :o3) și de Christian, care par într-o competiție în materie de glume.

-Şi ,adăugă el,eu pot să-i vizitez pe alţii în visele lor.
Christian ridică un braţ.
-Stop.Simt  că va urma un comentariu despre cum te visează deja toate femeile.Ştii,abia am mâncat.
-N-aveam de gând să ajung la aşa ceva,replică Adrian,deşi părea să regrete că nu se gândise el primul la gluma aceea.
În acest volum găsim acțiune din plin, Rose fiind centrul aventurii,sau,mai bine zis, a belelor, pentru că asta știe ea cel mai bine să facă.
Sunt covinsă că finalul vă va surprinde.Nu,vă va șoca e un termen mult mai potrivit. Richelle Mead e o profesionistă, iar acest volum, ca și celelalte, de altfel, este o capodoperă, lăsându-mă ”cu gura căscată”, dacă mi se permite exprimarea asta puțin mai nepoliticoasă. lve
Anunțuri

Un gând despre „Recenzie ”Jurământ de sânge” (Academia Vampirilor #4) de Richelle Mead

Comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s