rec

Aş dori să încep recenzia cu un citat de pe spatele cărţii,care consider că dezvăluie în mare parte „secretul” minunatei serii:

Asteptata cu frenezie, incheierea seriei Jocurile Foamei nu dezamageste nici o clipa. Deopotriva, le ofera cititorilor si mai mult decat ar fi putut spera: actiune, iubire si suferinta la cote de neegalat”

Booklist

Într-adevăr nu a fost o dezamăgire, dar,totuşi, am îndrăgit mai mult celelalte două cărţi.

După Jubileul Pacificării, Katniss este primită şi adăpostită, împreună cu familia şi prietenii săi, în districtul 13, districtul 12 fiind distrus în urma bombardamentelor.Peeta, Johanna, Annie şi Enobaria sunt în mâinile preşedintelui Snow şi torturaţi de către acesta.

Katniss acceptă să fie Gaiţa Zeflemitoare, adică simbolul  revoluţiei, după ce preşedinta districtului 13 îi acceptă câteva condiţii,printre care ca Peeta şi celelate tributuri să fie salvaţi din Capitoliu şi ca ea să îl ucidă pe Snow.

La ordinele preşedintei Coin, Gale împreună cu o echipă de salvare pleacă în Capitoliu să salveze tributurile, dar se dovedeşte că Peeta a fost torturat extrem de tare şi nu mai este capabil să judece corect.

Între timp, districtele sunt şi mai hotărâte să scape de sub supremaţia Capitoliului şi încep Revolta. Dar, în districtul 13, o persoană importantă pentru Katniss piere şi astfel ea cade în depresie.

Oare va reuşi Katniss să treacă peste acea moarte şi va reuşi să îşi ducă promisiunile? De asemenea, pe cine va alege ea?

Totul rămâne de văzut în ultimul volum al trilogiei Jocurile Foamei.

lve

Anunțuri

Comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s